Prezentul comentariu vizează problematica lipsei inculpatului de la judecarea cauzei la instanța de fond, lipsă ce atrage la instanța de control judiciar consecințe. Analiza ne-a fost prilejuită de adoptarea unei decizii în apel, a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.
Astfel, prin sentința penală nr.26/2020 a Tribunalului Mehedinți, reținându-se condițiile condamnării prev. de art. 396, alin.2 C.pr.pen., inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani, 5 luni și 10 zile închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.2 alin.1 și 2 și art. 4 alin.1 și 2 din Legea 143/2000.
În esență, confirmându-se acuzația adusă inculpatului prin actul de sesizare, instanța de fond, prin hotărârea de condamnare a reținut că acesta a cumpărat în data de 16.03.2017 din Drobeta Turnu Severin, droguri de risc și de mare risc de la o persoană necunoscută, săvârșind infracțiunea prevăzută de art.4, alin.1 și 2 din Legea nr.143/2000. Ulterior, fapta inculpatului ce a constat în aceea că după orele 00, în data de 17.03.2017, a oferit unei persoane, un comprimat pătrat de culoare verde în care a fost pusă în evidență substanța activă MDMA ce face parte din tabelul Anexa nr. 1 din Legea nr.143/2000 privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, a întrunit elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art.2 alin.1 și 2 din Legea nr. 143/2000.
Instanța de fond, cu ocazia cercetării judecătorești, a nesocotit împrejurarea că inculpatul era încarcerat într-o altă cauză, într-o altă țară, fiind în imposibilitatea de a se prezenta la instanță și de a încunoștiința instanța de această imposibilitate.
În apelul declarat de echipa Crudiu&Asociații, împotriva soluției instanței de fond, Curtea de Apel Craiova (decizia nr.845/2020), după admiterea căii de atac, desființarea sentinței, a trimis cauza pentru rejudecare la aceeași instanță de fond, însușind motivul de nelegalitate invocat . Acesta vizează antrenarea dispozițiilor prevăzute de art. 281 alin.1 lit.e C.pr.pren., prin aceasta inculpatului fiindu-i adusă o vătămarea a dreptului la apărare cum astfel acesta este consacrat de art.10, art.364 C.pr.pen. rap. la art.6 CEDO. Așadar, vătămarea fiind evidentă, și neputând fi înlăturată decât prin desființarea hotărârii, cu ocazia pronunțării hotărârii de condamnare, s-a încălcat și art. 2, din Protocolul nr.7 la CEDO.
Astfel, judecarea cauzei a avut loc în lipsa unei părți nelegal citate sau, legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre acest lucru (inculpatul în momentul pronunțării hotărârii de condamnare -20.02.2020, era deja încarcerat încă din data de 3.02.2020 într-un penitenciar din Belgia); Altfel spus, există o prezimție legală absolută de încălcare a drepturilor fundamentale, producându-se o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin desființarea actelor de procedură viciate. Or, este adevărat că celeritatea procesului penal este o componentă importantă a acestuia, însă celeritatea nu poate afecta unul dintre drepturile fundamentale ale inculpaților, respectiv dreptul la apărare ce vine să asigure respectarea contradictorialității.
În baza art.2, din Protocolul nr.7 la CEDO privind dreptul la dublul grad de jurisdicție se asigură dreptul oricărei persoane declarate vinovată de o infracțiune de către un tribunal de a cere examninarea declarației de vinovăție sau a condamnării de către o instanță superioară, în baza cadrului legal prevăzut de legile naționale. În acest fel se valorifică în mod util dreptul la apărare cu garanțiile oferite de art. 6 din CEDO (Cauza Văduva c. României, hotărârea din 25.02.2014, CtEDO, publicată pe site-ul www.sintact.ro), fiind asigurat echilibrul și egalitatea de arme care trebuie să primeze pe tot parcursul procesului penal.
Curtea Europeană a stabilit că, deși instanța de control judiciar are posibilitatea de a administra probe și există varianta ca instanța superioară să remedieze, în anumite circumstanțe, greșelile instanței inferioare; nu se poate ca instanta de ultim grad, în cazul de față Curtea de Apel, să mențină hotărârea atacată și să-și bazeze decizia pe probe ce nu au fost administrate în mod direct în fața primei instanțe(cauza Cutean c. României, hotărârea din 2.12.2014,CtEDO, publicată pe site-ul www.lege5.ro). Deși instanțele naționale superioare pot da, în principiu, propria interpretare probelor administrate de instanțele inferioare, în cazul în care acestea sunt insuficiente, situația se poate remedia și prin trimiterea cauzei la rejudecare pentru o nouă administrare de probatorii (cauza Găitănaru c. României, hotărârea din 26.06.2012,CtEDO, publicată pe site-ul www.lege5.ro).
În jurisprudență, identificăm frecvent, încălcări ale dreptului la apărare și ale dreptului la un proces echitabil (Cauza Kostovski c. Olandei, hotărârea din 20.10.1989, CtEDO, publicată pe site-ul www.echr.coe.int; Saidi c. Franței, hotărârea din 13.10.2005, CtEDO, publicată pe site-ul www.echr.coe.int). În special, în materia traficului de droguri CtEDO a constatat grave atingeri aduse de instanțele române prevederilor art.6 CEDO (Cauza Opriș c. României, hotărârea din 23.06.2015, CtEDO, Cauza Tău c. României, hotărârea din 23.06.2019, publicate pe site-ul www.sintact.ro ). De asemenea, însăși rațiunea instituției de drept procesual penal ce permite trimiterea spre rejudecare, vizează încălcarea unor astfel de drepturi, din perspectiva respectării dublului grad de jurisdicție.
Apărarea în această cauză a fost realizată de Echipa Crudiu&Asociații iar pentru eventuale neclarități, respectiv, informații suplimentare, ne puteți contacta la adresa de e-mail office@crudiu.ro și la nr. de telefon: 0372/767462.
Toate cele bune,
Echipa- Crudiu&Asociații
*Comentariul a fost realizat de av. Oana Nicoleta Retea- biroul din Craiova, Str. Vlad Țepeș, nr.20, telefon:0724055533.