Dreptul- din pasiune sau nevoie?!

Crudiu & Asociații > Soluții > Fără categorie > Dreptul- din pasiune sau nevoie?!

Dreptul- din pasiune sau nevoie ?!

De ce să apelezi la serviciile profesionistului în domeniul dreptului din moment ce orice justițiabil își poate realiza singur propria justiție…?…

Nu de puține ori întâlnim în practică cazuri, spețe ale căror actori (reclamant, pârât, persoană vătămată sau autor al unei fapte ilicite) își ”instrumentează” singuri situația juridică în care se află, evaluând că își pot susține singuri apărarea propriilor interese.

Fac excepție, situațiile expres reglementate unde asistența juridică de către un avocat, este obligatorie (de exemplu în materia dreptului penal, a se vedea art.90 C.pr.pen. și următoarele)

Discuția de azi, se va concentra în jurul a două categorii de justițiabili: cei care apreciază că își pot gestiona și reprezenta singuri propriile interese, și cei a căror condiție materială le face grea sau imposibilă susținerea financiară a unei asistențe/consultanțe juridice calificată, din partea unui profesionist al domeniului.

În fiecare din aceste două categorii sunt persoane care nu au nici abilitatea/ unei evaluări de ansamblu, dar nici capacitatea de apreciere a situației juridice în care se află.

Cu alte cuvinte,  oamenii, în general, cred că, dacă știu să facă calcule matematice, pot ține chiar și evidențe contabile.

Astfel, în fiecare domeniu profesional, activitățile specifice trebuie îndeplinite de oameni calificați, profesioniști, pentru ca rezultatul să fie unul determinat/determinabil pe baza principiilor generale ce guvernează o atare activitate.

De ce și când e necesar ajutorul profesionistului în drept ?

În cadrul  demersurilor administrative simple, comune în relația cu diverse instituții sau autorități ale administrației publice locale sau centrale (formularea unor cereri, petiții, sau alcătuirea unui dosar administrativ) poate fi suplinit suportul unui specialist/profesionist prin studierea de către petent a cadrului legislativ incident, prin informare de pe site-urile acestor entități, respectiv completarea unor formularea în baza suportului oferit de instituția în cauză.

Pe de altă parte,  există situații în care, chiar și în cazul unor astfel de demersuri, aportul profesionistului este util sau chiar necesar, ca de exemplu în cazul în care nu te poți prezenta personal, motiv pentru care mandatezi un profesionist al dreptului pentru a-ți reprezenta interesele. De exemplu, înregistrarea unei societăți comerciale presupune nu numai o documentare asiduă dar și îndeplinirea anumitor proceduri, motiv pentru care oamenii abia după ce încearcă sa facă ei toate acele demersuri și constată că sunt depășiți apelează la un profesionist… și chiar și în acel ultim moment…consideră că toată această activitate se cuvine a fi evaluată la un cost redus…pentru că oricum poate și justițiabilul să o realizeze…..

Sunt, așadar, persoane care cad în capcana ”principiului popular” redus la sintagma ”lasă domnule că știm și noi să citim o lege”, dar care însă, din păcate, își complică singuri propria situație, provocându-și pagube (folosim acest termen în mod generic) care nu mai pot fi reparate, recuperate.

Ajungând, astfel, în situații ”de criză”, în care sunt depășiți, evident, de  amploarea efectelor propriilor acte, apelează, cu întârziere, la serviciile unui profesionist. Instrumentele juridice, ce stau la îndemâna profesionistului, și care se  dovedesc   a reprezenta soluțiile corecte,  sunt apanajul instruirii profesionale,  care au la bază pe lângă studiul de doctrină, documentarea la nivelul jurisprudenței și analiza cazului particular, la care se adaugă modalitatea de a percepe și aplica legislația, aptitudini care au o importanță necuantificabilă deoarece se bazează pe  calificarea profesională și experiența practică.

Valorile fundamentale, statul de drept, alături de respectarea demnității umane, a libertății, a democrației, a egalității și respectarea drepturilor omului, inclusiv a drepturilor persoanelor care aparțin minorităților, pentru a fi puse în scenă, nu numai că trebuie a fi reglementate la nivel legislativ (art.22-art.53 Consituția României, art.2 TUE, ș.a.), ci presupun și intervenția profesionistului în drept pentru o eficientă aplicare a dispozițiilor legale, inclusiv pentru exercitarea dreptului la apărare.

În altă ordine de idei, dreptul se regăsește în toate raporturile cotidiene, iar pentru remedierea fiecărei discrepanțe apărute, se impune în funcție de particularitatea cazului, sprijinul din partea unui profesionist în drept.

În acest context, apare de neînțeles cum oamenii fac rate pentru a cumpăra un telefon sau televizor, însă tratează cu ușurință sau chiar superficialitate o situație juridică pe care nu o pot gestiona singuri dar care are sau poate avea efecte semnificative în ceea ce îi privește, raportat la una sau mai multe din valorile fundamentale obiect al cauzei, deoarece simpla semnare a contractului în cauză atrage asumarea unor obligații pe lângă exercitarea unor drepturi ce decurg din actul juridic.

În plus, lipsa de sinceritate a oamenilor, inclusiv în momentul în care apelează la un profesionist lasă de dorit… nu de puține ori uită să mai specifice un anumit venit pe motivul pueril “că nu este al lor”, chiar dacă este o indemnizație pe care ei o încasează, sau omit să prezinte anumite documente precum <un banal certificat de moștenitor>, care ulterior schimbă obiectul procesului pus pe rolul instanței, și chiar de multe ori ajung “să viseze” ulterior înregistrării acțiunii, datele de identificare ale pârâtului, exemplele putând să continue în acest sens…

De ce se pretează oamenii acestui gen de comportament?

Pentru simplul motiv că au falsa impresiedacă nu vor spune toate amănuntele vor reuși să eludeze în vreun sens cursul lucrurilor, lipsa de pregătire a acestora demonstrându-le contrariul, precum, de exemplu, raportat la omiterea prezentării unui certificat de moștenitor, prin verificarea încheierilor după evidențele notariale se pot identifica toate aspectele vizând succesiunea în cauză…, etc.

Scopul materialului prezent se conturează în direcția sublinierii necesității de a utiliza servicii specializate pentru soluționarea problemelor care implică acest domeniu al dreptului, inclusiv la nivelul așa ziselor probleme, aparent minore, tocmai pentru a preîntâmpina apariția unor situații majore care atrag deopotrivă, răspunderea juridică.

Este de dorit însă ca fiecare dintre noi să își analizeze propria situație juridică, concretă cu care se confruntă în raport cu scopul ori finalitatea urmărită și să aprecieze sincer dacă și în ce măsură își poate ocroti singur interesul.

Echipa Crudiu și Asociații vă stă la dispoziție pentru orice problemă preîntâmpinată în domeniul dreptului, oferind consultanță/asistență juridică specializată, respectiv calificată, la următoarele date de contact: telefon Drobeta Turnu Severin0723200556 , 0751473402; Timișoara0753351022; Craiova0724055533; e-mail: office@crudiu.ro.

* Materialul a fost realizat de Nicolae Iancu în colaborare cu Oana Nicoleta Retea.

 

Toate cele bune,

Echipa Crudiu și Asociații

Categorii