In fapt, la data de 01.02.2018 petentul S.E, prin avocat C.S a depus la Judecatoria Drobeta Turnu Severin o actiune avand ca obiect “plangere contraventionala”, inregistrata sub numarul 1xxx/2xxx/2018, prin care am solicitat anularea procesului verbal de contraventie seria PMHX, nr.02xxxxx din data de 30.01.2018, intocmit de ASA S.D.M din cadrul IPJ MEHEDINTI – POLITIA MUNICIPIULUI DR.TR.SEVERIN ca fiind netemeinic si nelegal.
In subsidiar am solicitat inlocuirea sanctiunii amenzii aplicate cu avertisment.
In fapt, petentul a fost sanctionat contraventional cu amenda de 580 lei si 3 puncte penalizare de catre agentul constatator, intrucat la data de 30 ianuarie 2018, in timp ce se deplasa cu autoturismul marca PEUGEOT, model 407, cu numarul de inmatriculare MH-XX-XXX. in locatatea Drobeta Turnu Severin, Judetul Mehedinti pe strada Cicero a fost oprit de catre agentul de politie S.D. din cadrul IPJ MEHEDINTI-POLITIA MUNICIPIULUI DR.TR.SEVERIN, ce i-a solicitat sa-I prezinte documentele personale si cele ale autoturismului dupa care a revenit cu un proces-verbal de contraventie mentionandu-mi ca am fost sanctionat contraventional cu amenda.
Agentul constatator in mod gresit a retinut faptul ca petentul S.E ar fi circulat avand in functiune “luminile de ceata” in situatia in care conditiile meteo nu impuneau acest lucru.
In cuprinsul “plangerii contraventionale” am invederat instantei de judecata faptul ca petentul a relatat agentului constatator ca nu a circulat cu luminile de ceata aprinse, iar faptul ca domnia sa l-a oprit invocand acest motiv se datoreaza faptului ca autoturismul condus de catre petent este prevazut cu optiunea intitulata “cornering light”, optiune ce se poate caracteriza prin faptul ca in momentul in care se efctueaza o manevra de virare fie in stanga fie in dreapta, luminile de ceata aferente virajului efectuat se aprind automat pret de cateva secunde pentru o mai buna vizibilitate in directia in care s-a efectuat virajul.
Totodata am depus la dosarul cauzei documente justificative in acest sens, documentatia fiind preluata de la producatorul autoturismului pentru o exemplificare mai detaliata a starii de fapt.
In probatiune, am solicitat instantei de judecata admiterea probei cu inscrisuri si cu marturia celor doi martori, pasageri in autoturism la momentul sanctionarii, instanta incuviintand probatoriul iar la termenul din data de 08.06.2018 procedand la audierea celor doi martori.
La data de 21.06.2018, instanta, Judecatoria Drobeta Turnu Severin, s-a pronuntat prin Hotararea nr.32XX/2018 si a admis plângerea contravenţională formulată de către petentul Stroe Eduard Cosmin în contradictoriu cu IPJ Mehedinţi iar pe cale de consecinta anulează procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria PMHX nr. 022XXXXX din data de 30.01.2018 si exonerează petentul de plata amenzii în cuantum de 580 lei.
Petentul S.E a fost asistat si reprezentat de catre reprezentantii echipei Crudiu&Asociatii.
Practica Judiciara privind “plangerile contraventionale” Art.31. din Ordonanţa de Guvern nr. 2/2001
Sursa www.rolii.ro