Suspendarea sub supraveghere a executarii pedepsei pentru săvârșirea infracțiunii de “trafic de droguri” , prevăzută și pedepsită de dispozițiile din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, republicată, cu modificările și completările ulterioare

Crudiu & Asociații > Soluții > Penal > Suspendarea sub supraveghere a executarii pedepsei pentru săvârșirea infracțiunii de “trafic de droguri” , prevăzută și pedepsită de dispozițiile din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, republicată, cu modificările și completările ulterioare

Decizia  dezbătută  în cele ce  urmează – nr. 1031/2020 din data de 23 septembrie 2020 a  Curții de Apel Craiova- vizează  săvârșirea   infracțiunii  prevăzute în art.2 alin.(1) din Legea nr.143/2000 ce presupune  “cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea  în  vânzare,  vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea,  cumpărarea sau  deținerea ori alte  operațiuni privind  circulația drogurilor de risc,   fără drept” și a infracțiunii de “cultivare, producere, fabricare, experimentare, preparare, cumpărare sau deținere de droguri de risc pentru consum propriu,  fără drept”prevăzută în alin.2 al aceluiași articol 2 din Legea nr.143/2000 .

În acest context, cu privire la obiectul juridic al infracțiunii în cauză, amintim că aceasta are un obiect juridic principal, reprezentat de protecția sănătății publice, și un obiect juridic secundar ce constă în ocrotirea sănătății consumatorului de droguri. De asemenea, elementul material se circumscrie activităților precum cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor, fără drept. Urmarea imediată a acestor activități este reprezentată de starea de pericol  pentru sănătatea publică şi a consumatorilor, generată de săvârşirea activităţi incriminate. Sub aspectul obiectului secundar este posibilă şi producerea unor consecinţe de natură fizică, cum ar fi vătămarea integrităţii sau a sănătăţii consumatorului. Mai mult, în accepțiunea Legii nr.143/2000, drogurile se împart în două categorii, respectiv droguri de risc și droguri de mare risc. Drogurile de mare risc sunt  cele înscrise în tabelele nr. I și nr. II anexate  actului normativ, iar drogurile de risc sunt cele  precizate în tabelul nr. III,  urmând ca tabelul nr.IV să cuprindă acele substanțe utilizate frecvent la fabricarea drogurilor, și care poartă denumirea de precursori.  Așadar, cannabisul sativa constituie, potrivit tabelului nr. III un drog de risc, iar traficarea plantei se   sancționează potrivit prevederilor din art. 2 alin. 1 din Legea nr.143/2000 .

În speța  comentată,  cu privire la starea de fapt, se reține prin rechizitoriul nr. 137D/P/2019 emis de Parchetul de pe  lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. Biroul Teritorial Mehedinți, că în cursul anului 2019, în zona Eșelnița, jud. Mehedinți mai multe persoane au cultivat droguri de risc, respectiv plante de cannabis, atât pentru consum propriu cât și pentru aprovizionarea cu aceste substanțe a zonei turistice pe care o reprezintă Clisura Dunării. Cu ocazia percheziției domiciliare efectuată la data de 07.10.2019 la domiciliul inculpatului R. A. A., a fost descoperită o cultură de cannabis constând în 10 plante de culoare verde oliv,  respectiv mai multe plante care erau deja puse la uscat și un geamantan de culoare roz în care se aflau mai multe pungi cu cannabis; Cantitatea de droguri depistată de organele judiciare, rămasă după uscarea plantelor a fost de aproximativ 25 de kg.

Astfel, au fost trimiși în judecată în stare de arest preventiv următorii inculpații:

  • R.A.A., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „cultivare, oferire, deținere ori alte operațiuni privind circulația drogurilor de risc, fără drept” în modalitățile alternative de cultivare și oferire (2 acte materiale), fapta prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C, pen. și „cultivare, producere, fabricare, experimentare, preparare, cumpărare sau deținere  de droguri de risc, pentru consum propriu, fără drept”, fapta prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) C.pen.
  • M.D. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 (doua acte materiale) și art. 4 alin. (1) și(2) din Legea nr.143/2000, ambele cu aplicarea art. 38 C.pen.;
  • J.D.G. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute și pedepsite la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 ( 3 acte materiale) și art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) C.pen.;

De asemnea, au mai fost trimiși în judecată, însă, în stare de arest la domiciliu, inculpații:

  • T.I.A. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 2 alin. (1) și art. 4 alin (1) din Legea nr. 143/2000, ambele cu aplicarea art. 38 C.pen.;
  • H.N.M. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 2 alin. (1) și art. 4 alin (1) din Legea nr. 143/2000, ambele cu aplicarea art. 38 C.pen;
  • G.G.A. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 4 alin (1) din Legea nr. 143/2000 și infracțiunea prevăzută de 342 alin. (1) C.pen, ambele cu aplicarea art. 38 C.pen;

Așadar, cum s-a precizat în rechizitoriu, plantația de cannabis a fost cultivată la locuința inculpatului R.A.A și în îngrijirea acesteia erau implicați și inculpații H.N.M și M.D, iar ptr. comercializarea mugurilor de cannabis cei trei erau ajutati  de inculpatul J.D.G.

În fața instanței de fond, toți inculpații au uzat de procedura simplificată în sensul că au recunoscut acuzațiile aduse în sarcina lor așa cum au fost formulate și au ințeles să se judece doar pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală. Mai mult, toți inculpații au fost de acord să presteze muncă neremunerată în folosul comunității, în măsura în care vor fi găsiți vinovați.   Instanța a constatat că cererile formulate sunt legale și întemeiate, motiv pentru care le-a admis,

În baza art. 386 alin. (1) raportat la art. 377 alin. (4) C.pr.pen, s-a dispus schimbarea încadrării juridice în ceea ce îl privește pe inculpatul R.A.A. privind săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 – 2 acte materiale- în infracțiunea prevazută de art. 4 alin. (1) din Legea nr.143/2000 însă 3 acte materiale. Aceleași modificări s-au realizat și cu privire la situația inculpatului M.D. și a inculpatului D.G. cu mențiunea că în sarcina acestora au fost reținute 4 acte materiale.

Instanta de fond a dispus condamnarea inculpaților după cum urmează:

  • inculpatul R.A.A a primit pedeapsa de 3 ani închisoare pentru savarsirea infracțiunii de „cultivare, oferire, deținere ori alte operațiuni privind circulația drogurilor de risc, fără drept” în modalitățile alternative de cultivare și oferire (3 acte materiale), prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.pen. și în baza art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 , cu aplicarea art. 396 alin 1 C.pr.pen., respectiv pedeapsa de 6 luni inchisoare pentru săvârșirea infracțiunii de “cultivare, producere, fabricare, experimentare, preparare, cumpărare sau deținerea  de droguri de risc, pentru consum propriu, fără drept“. Totodată, au fost aplicate inculpatului pedepse accesorii și complementare conform art. 65 si 67 C.pen. După ce au fost contopite pedepsele principale, a rezultat o pedeapsa finală de 3 ani și 2 luni în regim de detenție, din care a fost dedusă perioada arestului.
  • inculpatul T.I.A – a primit  o pedeapsă de 2 ani și 10 luni închisoare, respectiv, de 6 luni închisoare   urmând ca acesta să execute pedeapsa de 3 ani și a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale;
  • inculpatul H.N.M – a primit o pedeapsa principală de 3 ani închisoare și a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei;
  • M.D. – a primit o pedeapsa principală de 3 ani închisoare, pedeapsă a cărei executare  a fost de asemenea suspendată sub supraveghere;
  • J.D.- a primit o pedeapsă principală de 2 ani și 2 luni închisoare, a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere.

Cu prilejul judecării apelului, apărătorii aleși ai inculpatului R.A.A.,  echipa Crudiu și Asociații, au criticat sentinta instanței de fond, solicitând instanței de control judiciar să reevalueze motivele ce au stat la baza pronunțării soluției inițiale și să constate că față de circumstanțele personale (vârsta, locul de muncă stabil, faptul ca este student), dar și față de specificul și modalitatea de săvârșire a faptelor, este echitabilă condamnarea penala a inculpatului, aplicarea pedepsei principale a închisorii și suspendarea acesteia sub supraveghere;pedeapsa astfel aplicată  fiind proporțională și suficientă în raport de particularitățile cauzei.

În altă ordine de idei, s-a urmărit ca prin această modalitate de individualizare a pedepsei să se asigure scopul final al sancțiunilor aplicate în baza legii penale, apreciindu-se că executarea pedepsei sub supraveghere este suficientă și oportună pentru reeducarea și reintegrarea socială a inculpatului.  menționându-se că la momentul săvârșirii infracțiunilor inculpatul era consumator dependent de stupefiante, acesta fiind și motivul principal ce a determinat  faptele reținute în sarcina sa.

Instanța de apel după ce a analizat probatoriul administrat în cauză , a constatat că aspectele reținute  în procesul verbal de sesizare nu au suport probațional în sensul că sunt simple supozitii  cu privire la scopul pentru care a fost înființată cultura de cannabis. Mai mult, afirmația că drogurile găsite într-o astfel de cantitate   depășesc nevoile unui consumator, nu are valoare de probă.

În altă ordine de idei, amintim că, pentru a fi evitate condamnările arbitrare, Codul de procedură penală impune în materia probațiunii standardul probei mai presus de orice dubiu rezonabil, exigența aceasta decurgând din cuprinsul art.103 alin.2 raportat la art.396 alin.2, texte de lege care statuează că, în luarea deciziei asupra existenței infracțiunii și a vinovăției inculpatului, instanța hotărăște motivat cu trimitere la toate probele evaluate, iar condamanarea se dispune doar atunci când judecătorul are convingerea că acuzația a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă.

Astfel, standardul probelor administrate în cauză nu a depășit acel nivel pentru a se considera, în mod legal, răsturnată prezumția de vinovăție reținută ab initio, probe care conturează un dubiu rezonabil cu privire la care să se susțină și să se formeze convingerea că drogurile erau destinate pentru vânzare sau oferire altor consumatori atât timp cât   nu rezultă că inculpații aveau asemenea preocupări.

Cu privire la modalitatea de individualizare a pedepsei, menționăm că, instanța de fond, a avut ca principal etalon în stabilirea aplicării unei pedepse în regim de detenție sau nu, cantitatea de cannabis ce a fost identificată în domiciliul fiecărui inculpat, din vreme ce activitatea infractională dar și circumstantele personale ale inculpaților sunt identice, raționament ce a determinat o pedeapsă cu detenția pentru inculpatul R.A.A.

Curtea de Apel Craiova, luând act de apelul declarat în cauză, prin hotărârea nr. 1031/2020 a admis apelul,  a redozat pedeapsa aplicată inculpatului R.A.A și a stabilit o modalitate de executare în aceleași condiții ca și pentru ceilalți inculpați.  S-a reținut că la stabilirea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului R.A.A, trebuia să se dea eficiență tuturor criteriilor avute în vedere pentru ceilalți inculpați, atât în ceea ce privește cuantumul pedepsei cât și în ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei dispuse, deoarece scopul educativ și preventiv al acesteia  poate fi atins și prin suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.

Așadar, admiterea apelului a determinat instanța de control judiciar să    desființeze în parte sentința instantei de fond și rejudecând, să îl condamne pe inculpatul R.A.A. la o pedeapsă de 2 ani și 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și la o pedepsă de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 4 alin.(1) și (2) din Legea nr. 143/2000. După contopirea pedepselor, inculpatului i-a fost aplicată pedeapsa principală de 3 ani închisoare, dispunând totodată suspendarea sub supraveghere a executării acesteia, impunând un termen de 4 ani de supraveghere.

Apărarea în cauză, pentru inculpatul R.A.A., a fost asigurată de Echipa Crudiu &Asociații, astfel că pentru detalii privind soluționarea unor litigii în materie de drept penal, vă stăm la dispoziție – telefon av. Dragotoniu 0740639702, av. Crudiu 0723200556, e-mail office@crudiu.ro .

 

                                                                             Toate cele bune,

                                                              Echipa Crudiu&Asociații

 

* Notă: comentariul a fost realizat de avocat Anemona Bianca Dragotoniu

Categorii